Surprize din istoria Cupei Mondiale ce au surprins pe toată lumea

Nimic nu se termină până la fluierul final, întotdeauna există șansa unei întorsături în meci, rezultatul se mai poate schimba… Aceste fraze sună a clișee, dar sunt complet valabile pentru campionatele mondiale de fotbal, care ne-au arătat ce surprize se întâmplă în ultimele câteva secunde și pot schimba scorul și previziunile chiar și ale celor mai mari experți din fotbal. Aflați despre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale.

Cupa Mondială

Cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale

Uruguay 2 – 1 Brazilia, Meciurile care au dat peste cap casele de pariuri

Acesta a fost singurul turneu în care câștigătorul a fost decis mai degrabă prin fazele grupelor decât prin finală eliminatorie. Brazilia, în calitate de gazdă, era obligată să câștige meciul și să obțină titlul de campion. Brazilieni au fost și favoriții Champions League, pentru că au marcat în total 23 de goluri în meciurile precedente, iar în prima repriză a avut un avantaj față de Uruguay.

Uruguayenii nu au fost jenați de acest aparent avantaj și două goluri întârziate au trimis titlul mondial în mâinile Uruguayului. Prezenți la meci au fost în jur de 200 000 de oameni. Aceasta este una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale care s-au întâmplat vreodată la un campionat mondial și face parte din meciurile care au dat peste cap cotele la cele mai bune case de pariuri online.

Anglia 0 – 1 America, anul 1950

După 7 turnee internaționale pierdute de partea americană, americanii nu au fost pe lista favoriților caselor de pariuri sportive de top. Anglia, în schimb, a dorit să ia acasă trofeul după o serie de victorii. Erau atât de siguri că vor câștiga, încât nici nu le-a trecut prin minte că istoria punea o întorsătură complet diferită meciului și le pregătește surprize neplăcute la cupele mondiale.

O mână cu un trandafir

O întorsătură complet diferită

Un gol uluitor al lui Joe Getiens le-a oferit americanilor un avans pe care l-au ținut până la final. Și așa au înregistrat una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale. Probabil că în nici un ghid la pariuri sportive nu veți găsi o strategie sau o explicație care vă va putea ajuta într-o asemenea situație, însă exact rezultatele imprevizibile fac parte din farmecul acestor turnee.

Germania de Vest 3 – 2 Ungaria, anul 1954

După 31 de victorii necondiționate, ungurii erau pe deplin convinși de succesul lor, dar soarta avea alte planuri pentru ei. Erau considerați favoriții absoluți ai timpului lor, iar echipa lor era formată din jucători remarcabili. Germanii tocmai își reveneau din perioada de izolare de după război și aveau doar câteva victorii minore.

Credința poate muta munții

Credința poate muta munții

Deja în primele minute, așa cum era de așteptat și este una dintre cele 5 greșeli care te fac să pierzi la parurile sportive, ungurii au marcat 2 goluri, dar team-ul german nu a fost jenat de acest lucru. Germania a ieșit ca și câștigătoare de necontestat, marcând 3 goluri împotriva adversarilor și triumfând cu trofeul.

Algeria 2 – 1 Germania de Vest, anul 1982

Cu încrederea unui campion european, nemții au început acest campionat, în timp ce pentru Algeria era prima experiență într-un meci de o asemenea clasă. Au existat chiar pronosticuri despre 8 goluri pentru Germania și 0 pentru Algeria. Acest lucru arată clar încrederea echipei germane și cât de mult și-au subestimat adversarii.

Crede în propriile puteri

Crede în propriile puteri

Rezultatul din timpul meciului a devenit 1 la 1 și asta i-a inspirat pe algerieni, care cu o pasă minunată, au reușit să treacă prin apărarea germană și să întoarcă rezultatul în favoarea lor. Așemea întorsături nu sunt rare așa că este bine să cunoașteți cele 8 secrete la pariuri sportive dacă doriți să pariați.

Camerun 1 – 0 Argentina, anul 1990

Cu siguranță unul dintre meciurile care au dat peste cap casele de pariuri este Camerun – Argentina. Argentina, în calitate de câștigătoare a titlului mondial, a intrat în acest meci cu mare încredere și așteptări de a-și menține poziția de lider. Cu atât mai mult când meciul este împotriva unei echipe relativ necunoscute precum cea a Camerunului. Dar camerunezii s-au dovedit ca fiind jucători buni și au marcat un gol în repriza secundă.

Jucătorii absenți de la Cupa Mondială

Jucătorii absenți de la Cupa Mondială

Meciul s-a încheiat și cu doi jucătorii absenți de la Cupa Mondială, care au fost eliminați. Englezii au fost destul de stresați, pentru că dacă Camerunul ar fi câștigat i-ar fi întâlnit în sferturile de finală pe africanii, dar în prelungiri, una dintre surprize neplăcute la cupa mondială, echipa cameruneană a fost eliminată.

Bulgaria – locul 4, anul 1994

Una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale a fost locul 4 al Bulgariei din anul 1994.

Bulgarii nu înregistraseră până acum victorii la aparițiile anterioare la Cupa Mondială, așa că acest rezultat poate fi numit fenomenal. Echipa bulgară, condusă de legendarul Hristio Stoichkov, a reușit să câștige 2 din cele trei meciuri din grupă și s-a calificat în turul doi.

Bulgaria  - o surpriză neașteptată

Bulgaria – o surpriză neașteptată

În turul doi, împotriva Mexicului, Bulgaria a reușit să câștige după penalty-uri și a mers în sferturile de finală, unde a întâlnit-o pe campioana mondială – Germania. Bulgaria a obținut o victorie remarcabilă după golurile lui Lechkov și Stoichkov, dar marșul către locurile doi și trei a fost zădărnicit de Suedia și Italia.

Franța 0 – 1 Senegal, anul 2002

La prima vedere, pare că există o oarecare greșeală, dar nu, și de aceea acesta este unul dintre meciurile care au dat peste cap casele de pariuri și una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale. Franța – favorita absolută, a intrat în luptă cu echipa necunoscută a Senegalului. Francezii, de la bun început, au subestimat spiritul senegalezilor, ceea ce s-a întors împotriva lor.

Statistici făcute de experți

Statistici făcute de experți

Senegalul a învins Franța cu 1-0 într-un meci care părea imposibil pentru toată lumea. Ar fi bine, în cazul în care nu știi cum să găsești top case de pariuri sportive online să verifici cotele pe care bookmakerii oferă pentru meciuri de genul acesta, deoarece ei se bazează pe statistici făcute de experți care urmăresc evoluția echipelor de fotbal.

Clasare după titluri câștigate

Campionatului Mondial FIFA este cel mai mare eveniment de fotbal din lume. Peste un miliard de oameni din întreaga lume urmăresc aceste meciuri. Finalele au loc la fiecare 4 ani. Excepție fac anii 1942 și 1946 din cauza Al Doilea război Mondial. Înainte de aceste meciuri se fac clasamente regionale ale grupelor, care încep cu 3 ani înainte de finale. Iată, o listă cu țările care au câștigat acest titlu:

  • Brazilia – de 5 ori (1958, 1962, 1970, 1994, 2002)
  • Italia – de 4 ori (1934, 1938, 1982, 2006)
  • Germania – de 4 ori (1954, 1974, 1990, 2014)
  • Uruguay – de 2 ori (1930, 1950)
  • Argentina – de 2 ori (1978, 1986)
  • Anglia – 1 dată (1966)
  • Franța – de 2 ori (1998, 2018)
  • Spania – 1 dată (2010)

Concluzii despre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale

Uneori, când vorbim de evenimente de acest gen, nu toate rezultatele sunt așa cum credem. Indiferent cât de bine cunoaștem acest sport, urmărim statisticile sau prognosticurile comentatorilor și analiștilor, întotdeauna există șansă că rezultatul să se întoarcă brusc. Cum se vede, echipe necunoscute au reușit victorii mari, exact cum se întâmplă și la jocurile propuse de unele cazinouri online pe bani reali, când nu te aștepți, lovești marele jackpot.

Întrebări și răspunsuri despre mari surprize din istoria Cupei Mondiale

Cupele Mondiale întotdeauna sunt așteptate cu sufletul la gură. Echipele trec prin antrenamente severe iar fanii așteaptă ore întregi pe stadioane și în fața televizoarelor. Aproape nu există campionate fără surprize. Iată, care sunt cele mai frecvente întrebări ale fanilor despre meciurile care au dat peste cap casele de pariuri.

1️⃣ Care a fost meciul car nu a fost decis prin finale eliminatorii?

Singurul meci de la un Campionat Mondial, care nu a fost decis prin eliminări finale ci în faza grupelor este meciul Uruguay vs. Brazilia. Toți se așteptau Brazilia să câștige acest meci, având în vedere seria de succes pe care o avea, însă lucrurile nu au evoluat conform așteptărilor.

2️⃣ În ce Campionat Mondial America a reuși să învingă Anglia?

Anul 1950 a fost anul noroc pentru America când a reușit să învingă liderul incontestabil – Anglia. Acest lucru a devenit posibil datorita golului uimitor lui Joe Getiens. Americanii au reușit să mențină acest avans până la finalul meciului și Anglia nu s-a putu atinge de trofeul cel mare.

3️⃣ În anul 1954 Ungaria a fost învinsă de Germania de Vest?

Cupa Mondială din anul 1954 nu a fost tocmai una de succes pentru echipa Ungariei. Chiar dacă nimeni nu punea speranțe mari pe echipa Germaniei de Vest, jucătorii au arătat un entuziasm de invidiat și au reușit să marcheze 3 goluri în poarta adversarului.

4️⃣ Cum a pierdut Camerun față de Argentina?

Meciul Camerun vs. Argentina la Cupa Mondiala din anul 1990 cu siguranță a spulberat multe speranțe. Vorbind de Argentina, un câștigător al trofeului, nimeni nu se aștepta să aibă probleme cu echipa Camerunului. S-a ajuns în prelungiri și acolo echipa Camerunului a fost eliminată.

5️⃣ În ce an au jucat Franța vs. Senegal?

Cupa Mondială din anul 2002 a dat peste cap toate statisticile și pronosticurile caselor de pariere. Franța, care a fost echipa favorită a avut de a face cu o echipă necunoscută – echipa Senegalului. În final, Senegal a reușit să învingă echipa Franței cu 1 la 0, ceea ce părea exclus ca posibilitate.

Articole Similare