Jocuri cu fotbal – titlurile care s-au remarcat în ultima perioadă

Indiferent de platforma pe care joacă, orice pasionat de jocuri video și de sport a descărcat sau s-a informat despre cele mai bune jocuri cu fotbal. Ceea ce este și normal, având în vedere că fotbalul este sportul rege. Deci, nu contează dacă vrei ceva realist, un joc arcade sau o combinație a ambelor genuri, există o serie de titluri care s-au remarcat de-a lungul timpului.

Jucători de FIFA

Jucători de FIFA

Jocurile video cu fotbal sunt pentru toate categoriile de vârstă. Acestea pot fi jucate atât de copii, cât și de tineri sau adulți care apreciază, la rândul lor, acest sport atât de popular. De aceea, datorită evoluției fabuloase de care s-a bucurat industria jocurilor video, s-au dezvoltat mai multe categorii:

Evident, indiferent de vârstă de poți bucura de jocuri de fotbal extrem, de exemplu, însă, dacă ești mai tânăr și abia ai început să te joci pe PC sau pe consolă îți va fi greu să abordezi din prima un joc de tipul manager, care este mult mai complex și necesită câteva cunoștinte de bază. Dar, după cum spuneam, la jocurile video cu fotbal, vârsta nu este neapărat relevantă.

Jocuri online cu fotbal – cele mai bune simulatoare

Fără îndoială, când vorbim de jocuri cu fotbal, titlurile care aduc cel mai ridicat grad de realism sunt cele mai căutate. Acestea te transpun într-o lume în care, pe baza abilităților tale de jucător, poți câștiga UEFA Champions League cu echipa favorită și răsturna cotele celor mai bune case de pariuri sportive.

Mai mult de atât, FIFA și eFootball (fostul PES), căci în mod evident despre aceste titluri este vorba, au intrat de multă vreme în categoria de jocuri online cu fotbal, dezvoltând moduri de joc Player vs. Player care țin capul de afiș al multor evenimente Esports de calibru.

FIFA 23

FIFA 23

FIFA – cel mai popular joc video cu fotbal

Deși există multe motive pentru care jucătorii înrăiți pot să fie frustrați de joc, FIFA este un joc extraordinar pe care milioane de oameni îl cumpără, fără excepție, an de an. Jocul include cei mai mulți fotbaliști și cele mai bune echipe din lume. Așadar, dacă vrei varietate și realism nu ai de ales decât să mergi cu FIFA.

În fiecare an, cei de la EA Sports vin cu moduri noi și încearcă să facă jocul cât mai complet și realist posibil pentru a face din acesta cu adevărat o simulare. În concluzie, pe lângă o sumedenie de funcții și moduri noi, cea mai recentă lansare a FIFA include peste 700 de cluburi și peste 20.000 de jucători reali, numere care ridică destul de sus ștacheta pentru celelalte jocuri video cu fotbal.

eFootball

eFootball

eFootball – fostul Pro Evolution Soccer

Pro Evolution Soccer produs de Konami, cunoscut acum sub numele de eFootball, a fost întotdeauna privit ca un joc care atentează la coroana pe care o deține FIFA, dar nu o va obține niciodată. Totuși, jocul are o bază de fani destul de solidă, care, de când a devenit gratis, nu poate să fie decât în creștere.

eFootball nu are nici pe departe atâtea licențe ca FIFA și are un gameplay mult mai lent, dar anumitor pasionați de jocuri cu fotbal acest aspect le place pentru că simulează fotbalul real. Astfel, putem spune că este mai dificil să găsești anumite erori de mecanică care să influențeze constant rezultatelor meciurilor online.

Jocuri cu manager de fotbal – o nișă în expansiune

Fotbalul din prezent a ajuns la un nivel tehnico-tactic impresionant și, având în vedere evoluția constantă a sporturilor, nu pare să se oprească aici. Sincer, nu știu dacă aceste este principalul motiv, dar cu siguranță acest aspect contribuie la faptul că aceste jocuri cu manager de fotbal devin din ce în mai populare.

Cert este că ceva îi atrage pe amatorii de jocuri video spre aceste jocuri cu fotbal online în care nu ai control total asupra rezultatelor, ci doar asupra anumitor aspecte ce țin de tactică și de administrarea resurselor și a loturilor de jucători ale cluburilor pe care ai ales să le reprezinți. Acest tip de joc a început timid, dar treptat a devenit extrem de cunoscut și totodată căutat pe principalele platforme de jocuri.

Football Manager

Football Manager

Football Manager

După cum spuneam nu toată lumea este prinsă de jocuri cu manager de fotbal, însă dacă îți place acest stil de joc, trebuie neapărat să încerci Football Manager. Jocul produs de Sega apare anual și este de departe cel mai bun al genului.

De fapt, singurele dezavantaje ale jocului sunt grafica, pe care nu s-a pus un accent ieșit din comun și faptul că este amețitor de complex. Dar acest lucru nu trebuie să te sperie, odată ce ai învățat majoritatea opțiunilor, vei pătrunde într-o lume foarte interesantă și plăcută, indiferent dacă optezi pentru un joc offline sau online.

Din păcate, până la ora actuală, Football Manager, spre deosebire de FIFA și eFootball, nu este disponibil decât pe PC. Creatorii jocului susțin că jocul urmează să fie lansat și pentru principalele console și roagă fanii titlului să mai aibă puțină răbdare.

Football, Tactics and Glory

Football, Tactics and Glory

Football, Tactics and Glory

În materie de jocuri cu manager de fotbal, Football Tactics and Glory este ceva cu adevărat inedit, un hibrid care combină strategia și jocul arcade. Nu este pe lista cu cele mai bune jocuri cu fotbal, dar este plăcut, are o atmosferă dinamică și este foarte relaxant. Merită pe deplin încercat.

Grafica este simplistă, dar acest lucru face gameplay-ul să fie cursiv și cu un timp redus de latență. Din nefericire, Football Tactics and Glory nu are licențe pentru a folosi jucători reali, dar acest aspect negativ aduce de la un sine și unul pozitiv, prețul redus.

Jocul este relativ simplu, pentru că, după cum spuneam nu se numără printre cele mai celebre jocuri Esports. În aceste condiții, nu o sa ai nevoie de foarte mult timp pentru a învăța noțiunile de bază. Cu toate acestea, pentru a deveni cu adevărat bun la acest joc și pentru a începe să joci online cu adversari reali este nevoie de puțină atenție, ore de joc și exercițiu.

Jocuri cu fotbal arcade

Chiar și pasionații de jocuri cu fotbal au momente când vor să se relaxeze, să nu simtă presiunea și tensiunea pe care le oferă un meci sau un stil de joc foarte realist. Exact pentru acest tip de momente au creat aceste jocuri cu fotbal extrem, titluri cu un gameplay simplu, de multe ori amuzant, care nu solicită foarte tare jucătorul.

  • Kopinato All Stars
  • Football Strike
  • Pixel Cup Soccer – Ultimate Edition
  • Super Arcade Football
  • Behold the Kickmen
  • Totoball

Desigur, titlurile enumerate mai sus nu sunt singurele jocuri cu fotbal arcade. Deci, dacă ești un pasionat al genului, poți să stai liniștit pentru că ai de unde alege. Cu anumite excepții, aceste jocuri online cu fotbal nu sunt producții foarte mari, iar piața jocurilor video este constant inundată de titluri noi, care mai de care mai năstrușnice.

Rocket League

Rocket League

Rocket League

Deși se încadrează la limita în categoria de jocuri cu fotbal și contactul său cu sportul real este unul destul de vag, popularitatea de care se bucură, mai ales pe PC, m-a făcut să îi ofer jocului Rocket League un paragraf special.

Rocket League este un joc de fotbal de tip arcade care folosește vehicule și mașini în loc de jucători. Este foarte competitiv online, chiar dacă nu este foarte complex și nu îți oferă multe posibilități de lovire a mingii sau de dribling. Dar, după cum spuneam, dacă deschizi acest joc nu ești în căutarea realismului. Cel mai popular mod de joc este 3 vs 3, un mod în care trebuie să colaborezi bine cu membrii echipei tale.

Întrebări frecvente despre jocuri cu fotbal

În acestă secțiune vei găsi răspunsul la cele mai interesante întrebări puse de utilizatori legate de jocuri cu fotbal și diversele tipuri de jocuri online cu fotbal. Așadar, dacă citești răspunsurile poți să îți satisfaci ultimele curiozități legate de acest subiect, unul foarte popular în imensa lume a jocurilor video.

1️⃣ Care sunt cele mai populare jocuri online cu fotbal?

În mod cert, cele mai populare jocuri online cu fotbal sunt simulatoarele de fotbal. Dintre acestea, FIFA și eFootball de la Konami, fostul PES, sunt cele mai longevive și totodată cele mai bune, respectiv cele mai cunoscute și jucate jocuri video cu fotbal.

2️⃣ Care este cel mai bun joc video cu fotbal?

Fie că acceptăm, fie că nu, la ora actuală FIFA conduce detașat lista de jocuri cu fotbal. Deși jucătorii cu experiență au multe plângeri la adresa jocului creat de EA Sports, milioane de persoane cumpără jocul an de an, fără excepție.

3️⃣ Care sunt cele mai bune jocuri cu manager de fotbal?

Pe piață există mai multe jocuri cu manager de fotbal. Totuși, dintre toate, seria Football Manager de la Sega este singura care și-a atins cu adevărat potențialul. Pentru mai multe informații privind acest titlu și acest stil de joc citește articolul de mai sus.

4️⃣ Ce jocuri cu fotbal extrem sunt cele mai jucate?

Piața de jocuri cu fotbal arcade este inundată an de an cu titluri noi care mai de care mai interesante și amuzante. Totuși, din cauza fluxului cu care sunt create, puține jocuri rămân pentru mult timp în topul preferințelor utilizatorilor.

5️⃣ Care este cel mai bun joc de fotbal arcade?

Deși, încadrat cu greu în categoria de jocuri cu fotbal din cauza conexiunilor limitate cu sportul real, Rocket League este cel mai popular și jucat joc de fotbal arcade în mediul online. Citește articolul de mai sus și află mai multe despre acest joc neconvențional, dar foarte căutat de pasionații de jocuri video.

Articole Similare