Personalități istorice cunoscute pentru slăbiciunile lor la jocuri de noroc

Speranța este o emoție pozitivă, un concept fundamental filosofic, religios și cultural legat de existența umană. Istoria jocurilor de noroc poate fi reprezentată ca o istorie a omenirii în general. Jocurile bazate pe pură întâmplare însoțesc omul din antichitate și sunt o parte inseparabilă din evoluția civilizației și formarea gândirii. Indiferent de variabilitatea jocurilor de noroc, toate acestea se bazează pe un principiu universal – parierea pe ceva prețios cu cunoștința că acest lucru poate fi pierdut și speranța că se poate câștiga mai mult. Judecătorul în aceste jocuri este unul singur – Întâmplarea.

Ca să existe jocurile de noroc mai este nevoie de încă o condiție – o societate. Jocurile de noroc sunt activități sociale. Acestea sunt considerate de toate religiile un păcat dar acest lucru nu le împiedica să se dezvolte. Mascate elegant ca un fel de distracție acestea se răspândesc în toata lumea. Au fost construite orașe de lux, au fost modificate legi și constituții și au fost transformate într-o industrie de succes.

Imperiul Roman

“Alea iacta est” – “Zarul a fost aruncat” – o frază celebră spusă de împăratul Gaius Iulius Cezar (100 – 44 Î.Hr.) în timpul festivalului Saturnalia la organizarea unor pariuri publice. Un alt împărat al Romei – August (63 î.Hr. – 14 d.Hr) a fost fan al jocului de table și des organiza tragere la sorți cu cadouri pentru invitații săi. Claudius (10 î.Hr. – 54 d.Hr.) a comandat o masă specială pentru zaruri ca să aibă posibilitatea să joace chiar și atunci când carul său mergea pe drumuri accidentate. El a fost un jucător atât de înflăcărat și cuprins de joc uneori îi chema pe anumiți jucătorii pe care uitase că deja i-a executat. Caligula (12 – 41 d. Hr.) paria des pe curse cu cai și pe zaruri, transformând palatul său într-o casă de jocuri de noroc pentru a umple tezaurul imperial. A jucat zaruri chiar și la înmormântarea surorii sale. Neron (37-68 d. Hr.) a venerat toate sporturile și jocurile, pariind pe ele, popularizând continuu jocurile de noroc și, de multe ori, a pariat sume uriașe la zaruri.

Imperiul Roman si jocurile de noroc

Imperiul Roman și jocurile de noroc

Secolele XV – XVIII

Lorenzo di Medici (1449-1492) este o renumită figură renascentistă, un om de stat și politician din Florența, un renumit patron al artei și un sponsor al unor artiști renumiți. El a fost extrem de pasionat de jocuri de cărți și a fost un jucător foarte priceput, inventând chiar și unele jocuri de cărți. El menționează adesea jocurile de cazinou în poemele sale. A devenit cunoscut ca un jucător experimentat de cărți.

Secolele XVIII – XIX

William Penn (1644-1718) este fondatorul coloniei și provinciei Pennsylvania în America de Nord, care mai târziu a fost transformată în statul Pennsylvania. Una dintre ipoteze este că drepturile asupra teritoriului au fost primite pentru a achita datorii neplătite de jocuri de noroc, în valoare de £ 16.000, datorate lui Sir William Penn – tatăl lui Penn.

Voltaire (1694-1778) – celebru scriitor și filosof al epocii Iluminismului francez a fost, de asemenea, un jucător avid. Atunci când guvernul francez a stabilit o loterie la care pot participa numai cei care au cumpărat anumite titluri de valoare, el a conceput un sistem de prin care să beneficieze de regulile de participare prin achiziționarea unor titluri de valoare care să permită participarea maximă. El și investitorii săi au câștigat o mare parte din premiile loteriei în această perioadă. Guvernul a încercat să nu plătească câștigurile, dar Voltaire a câștigat cauza în instanță. El a jucat de multe ori la faro (un joc de cărți) și biribi (joc similar cu ruletă, în care numerele sunt extrase dintr-o pungă).

Giacomo Casanova (1725-1798), celebrul aventurier venețian, scriitor de memoriale și amant, a jucat în mod regulat jocuri de noroc iar jocul preferat a fost faro. Odată a pierdut 5 000 de monede de aur timp de două zile la Veneția. Casanova a fost un cuceritor cunoscute de inimi de sex feminin și de multe ori seducea femei bogate care acopereau datoriile lui la jocurile de noroc. Deseori a scris în memorialele sale despre jocurile de noroc și a inclus descrieri detaliate ale vizitelor sale în Ile-Rideau – una din aripile palatului San Moyes în Veneția.

John Montagua, al 4-lea conte de Sandwich (1718-1792) a fost un nobil englez și om de stat, precum și un jucător de cărți avid care a iubit să joace „maratoane“, în clubul White Londra. În acest club din 1765 el a inventat și a popularizat practica de a consuma carne între două felii de pâine, deoarece ia permis să nu piardă timp să mănânce și în același timp mâinile rămân curate și nu murdărea cărțile de joc. Această invenție a devenit cunoscută sub numele de sandwich.

Președintele american George Washington (1732-1799) a realizat un jurnal detaliat al tuturor câștigurilor și pierderilor la jocurile de cărți.

Secolele XVIII – XIX – jocuri de noroc

Secolele XVIII – XIX – jocuri de noroc

Secolele XIX – XX

Președintele american Thomas Jefferson (1743-1826) a jucat regulat jocuri de noroc în perioadă în care a scris Declarația de Independență a Statelor Unite. El a făcut, de asemenea, un jurnal de câștig și pierdere la diverse jocuri, cum ar fi table, loterie și jocuri de cărți. Scriitorul englez Jane Austin (1775-1817) folosește de multe ori jocul de cărți ca o modalitate de a descrie caracterele personajelor sale. În romanele sale sunt descrise anumite jocuri printre care și cel de 21.

Napoleon Bonaparte (1769-1821) a apreciat foarte mult jocurile care necesită anumite abilități, gândire și strategie – lucruri pe care le-a folosit cu pricepere pe câmpul de luptă. El a susținut cazinourile din Franța și a ajutat la popularizarea jocului 21. Nepotul său, Lucien, a devenit un jucător de succes în domeniul jocurilor de noroc. George „Bo“ Brumel (1778-1940), ghidul de moda în Marea Britanie, la acel moment, un prieten al regelui George IV și un fan al jocurilor de noroc. Într-o perioadă foarte scurtă a reușit să piardă sume colosale și așa a fost lipsit de protecția sponsorilor săi bogați. În timp a acumulat datorii foarte mari și a fost nevoit să fugă la Calais unde a trăit restul zilelor sale în mizerie și sărăcie.

Romancieri și poeți ruși

Alexandru Pușkin (1799-1837) și-a petrecut tinerețea în beție și joc de noroc, respectiv a acumulat datorii atât de mari încât a fost nevoit să facă o a doua ipotecă asupra iobagii soției sale. Tema jocurilor de noroc este interconectată fără discriminare în complotul lucrării sale Dama de inima neagră.

Fiodor Dostoievski (1821-1881) a fost, de asemenea, un jucător înrăit. El a scris “Jucătorul de ruletă” ca să-și îndeplinească contractul său cu editura, după ce a cheltuit avansul luat, jucând în case de jocuri de noroc. Ca să respecte termenul el a bazat povestea romanului pe întâmplările personale și problemele pe care le a avut la cazinourile din Wiesbaden și Baden-Baden.

Secolele XX – XXI

Lev Tolstoi (1828-1910) s-a alăturat voluntar armatei pentru a scăpa de datorii acumulate de la jocuri de noroc. Pentru a plăti datoria editorului sau Lev Tolstoi a predat manuscrisul “Cazacul”.

Ivan Turgheniev (1818-1883) a scris romanul “Fum” care descrie viața și cazinourile din Baden-Baden. În mod ironic, Turgheniev, în mod repetat a salva Tolstoi și Dostoievski de vizite păguboase la cazinouri.

Secolele XX – XXI – jocuri de noroc

Secolele XX – XXI – jocuri de noroc

Edward VII, Prinț de Wales (1841-1910), iar mai târziu rege al Marii Britanii, a petrecut o mulțime de timp în cazinouri. Prințul din Țara Galilor a vizitat frecvent Monte Carlo, călătorind sub pseudonimul “Baron Renfrew”.

Winston Churchill (1874-1965) – om politic, un lider legendar în timpul al doilea război mondial și prim-ministru al Regatului Unit a crezut că riscurile la jocurile de cazinou și in timpul războiului sunt necesare. A jucat regulat poker, arc, mahjong și late jocuri de noroc. Se presupune că a pierdut o sumă substanțială de bani într-un joc de poker cu președintele american Harry Truman.

Președintele american Warren G. Harding (1865-1923) juca poker de două ori pe săptămână în timpul mandatului său cu membrii Cabinetului. Există zvonuri că a pierdut chiar și o parte din setul de porțelan al Casei Albe într-un joc de cărți. Președintele Franklin D. Roosevelt (1882-1945) juca stud poker cu mize mici. Președintele Harry S. Truman (1884-1972) a avut reputația unui jucător excelent de stud poker cu cinci cărți. Se spune ca a jucat chiar si in timpul in care trebuia să ia decizia pentru lansarea bombei asupra Japoniei. De asemenea, el a jucat poker cu Winston Churchill cam la acea vreme când a ținut discursul despre Cortina de Fier. Președintele Dwight Eisenhower (1890-1969) a învățat să joace bridge și poker la West Point. Există zvonuri că el a folosit profiturile din poker pentru flirta cu viitoarea sa soție, Memey. Președintele Richard Nixon (1913-1994) a învățat să joace poker în timp ce a fost în Marina SUA. Este considerat a fi un jucător excelent si a folosit profiturile pentru a-și finanța prima campanie pentru Camera Reprezentanților.

Această listă poate continua. Indiferent dacă vorbim de un geniu al muzicii, un filosof, scriitor celebru, politician, jocurile de noroc au penetrat fiecare domeniu al societății noastre. Uneori un joc de cărți a dus la decizii drastice alteori a salvat vieți. Jocurile de noroc sunt încă o încercare să ne orientăm, să învingem, să sperăm. Cu siguranță rezultatul unui joc nu ne va da răspunsul întrebărilor esențiale dar măcar ne va lăsa senzația că putem controla destinul. O să terminăm cu un citat lui Mark Luther – sociolog și matematician german – “Religia are un singur concurent pe piața speranței – jocurile de noroc”. Definiția este extrem de precisă!

Articole Similare