Interviu cu Tony Adams – fostul căpitan de la Arsenal

Fostul căpitan al Arsenalului, Tony Adams , dezvăluie într-un interviu pentru Telegraph Men, cine este băiețelul din spatele unuia dintre cei mari fotbaliști ai lumii. Căpitanul vorbește deschis despre problema lui cu alcoolul, care a pornit din copilărie. Nesiguranța dată de aspectul sau fizic, înalt, slab, nasul și urechile mari, toate acestea i-au dat o nesiguranță de sine, făcându-l să nu se simtă confortabil nicăieri.

Stadinoul Arsenal - Emirate

Stadinoul Arsenal – Emirate

Cu toate că Tony admite că problema principală este genetică, ereditară, acesta admite că nu a luat cele mai bune decizii în tinerețe și a ajuns să fie exact ce nu și-a dorit. Singurul loc unde se simțea în siguranță era pe terenul de fotbal.

De unde acea sete nebună pentru alcool?

Tony Adams pune accentul pe un singur lucru, acela de a nu se cunoaște pe sine, în afara fotbalului. Sportivul declară pentru revista că odată ieșit de pe terenul de fotbal totul devenea înspăimântător, nu știa cine este el, ce să facă cu timpul liber, o gaura neagră în care se adâncea din ce în ce mai mult. Nesiguranța dată de spațiul din afara terenului de fotbal l-a copleșit și a început să bea în neștire, până la colapsare, unde neștiința de cauză nu mai avea importanță.

Alcoolul a fost adânc înrădăcinat în cultura fotbalului din acea epoca, numai că sportivul nostru a trecut peste acea limită, care era interzisă și lipsa respectului de sine a avut un cuvânt puternic de spus pentru această decizie. Totul a început cu o seară de băut cu băieții, odată pe săptămâna, care a devenit două, trei și la final au ajuns să nu mai fie controlate. După 20 de ani distanță de la viața întunecată pe care a dus-o, Tony Adams poate spune cu seninătate că nu mai udă patul, nu mai este acoperit de vomă și se poate opri la un pahar de vin la cină. Costul acestei călătorii a fostul unul scump, un an de închisoare pentru consumul de alcool excesiv la Chelmsford, 1990 – 1991 și multe ședințe la AA, dar totul a rămas în trecut și căpitanul trăiește viața intens, fără să repete greșelile pe care le-a făcut odată.

Ce schimbare a adus înființarea Clinicii Sporting Chance

Clinica Sporting Chance este caritatea pe care a stabilit-o pentru a oferi sprijin profesioniștilor sportivi cu probleme de sănătate mentală și dependență dar care nu a avut impactul dorit, încă de la început. Tony Adams își recunoaște meritul pentru o astfel de lucrare masivă în folosul omenirii dar nu a simțit efectul ei pentru foarte mult timp. Sportivul atribuie toate meritele fotbalului si spune cu demnitate că dacă nu ar fi fost acest sport prima lui iubire, cu siguranță nu s-ar fi aflat printre noi. Pentru fotbal a reușit să stea sobru și câteva săptămâni, în cei mai negri ani ai săi de alcoolism și numai pentru reușita echipei nu a băut perioade lungi, însă, fiecare reușită era sărbătorită cu un pahar, care declanșa seriile lungi de băute.

Tony își amintește că la sfârșitul fiecărui maraton de alcool nu mai simțea dorința de viață dar nici nu știa cum să-și ia propria viață, decât cu alcool. În decursul ședințelor de AA, Tony a aflat răspunsul la una dintre cele mai dure întrebări, cine este el cu adevărat și ce-i lipsește de la profesie pentru a fi împlinit. Sprijinul acordat în ședințele de terapie, de către un șofer de betoniera și un poștaș, l-au făcut cumva să vadă că Federațiile sportive nu fac nimic pentru a ajuta sportivii cu dependență iar aceștia primesc ajutor de oriunde altundeva dar nu de la ele.

În următoarele luni a sunat mai multe Asociații, precum BOA, FA, dar și altele și i-a întrebat ce măsuri se iau pentru ajutarea sportivilor cu dependență, însă singurul răspuns primit a fost excluderea sau penalizarea. Răspunsul a venit două decenii mai târziu, cu numele de Sporting Chance, o formă independentă de a ajuta jucătorii cu dependențe. Instituția ajută la o varietate de probleme, iar una dintre cele mai mari este dependența la jocurile de noroc. Cele mai bune cazinouri online, susțin organizații non-profit pentru combaterea dependenței. Din 30% dintre pacienții care merg la clinică cu dependență, 70% au probleme cu jocurile de noroc, o nouă epidemie, după cum a declarat Tony Adams.

Deși Adams are preocupări cu privire la prevalența companiilor de pariuri și alcool din fotbal, Sporting Chance rămâne neutru. „Ca organizație caritabilă nu suntem anti-jocuri de noroc și nici anti-băut”, spune el. „Suntem sportivi foarte pro, care doresc ajutor. Nu suntem implicați în politica companiilor de jocuri de noroc sau a sponsorizării. Nu luăm niciun sponsorizare de la jocuri de noroc sau alcool.

Articole Similare