Corona Virus și Bingo online – o experință desăvârșită

Nu este greșit să spunem că până acum ar trebui să știm cu toții că distanțarea socială voluntară este esențială pentru încetarea pandemiei cu virusul Covid-19. Izolarea individului nu este menită să afecteze economia, deși acest preț o sa fie plătit, în schimb, ne putem ajuta semenii – bolnavii, bătrânii – de la distrugere, cu singura armă care ni s-a dat, izolarea. Probabil că unii dintre noi o să deviem spre gândurile că ne împovăram cu greutățile altora, pe când, cei mai mulți vom aborda altruismul și vom putea face puțin din acele ceva care ne-a fost oferit de omenire.

Versiuni populare de Bingo

Bingo la casino online

De ce Corona virus și Bingo?

Casino online este limba pe care o vorbim cel mai bine, pe când Corona Virus este un intrus dar care se pare că o să ne stea alături pentru ceva vreme. Atunci, de ce nu? De ce să nu le potrivim la un loc și să cream experiențe dulci, ca atunci când vom vorbi de pandemia din 2020 să avem de unde scoate și un firicel de zâmbet pe buze, ci nu numai tristețe sau păreri de rău.

Bingo online, pentru că în primul rând, sălile de Bingo sunt excluse din cauza măsurilor luate și în al doilea rând, pentru că în România aproape că nici nu mai există, este una dintre cel mai bune soluții pe care le-am găsit la îndemâna tuturor. Partea frumoasă este că nici macar nu trebuie să jucați singuri, puteți invita partenerii, colegii de apartament, bunicii sau părinții, la o partidă de Bingo online. Mai mult decât atât, în afara experienței distractive puteți câștiga și bani – un factor care nu poate fi evitat, mai ales dacă readucem în discuție situația economica actuală. Dar lăsăm factorul noroc să decidă cine va fi câștigătorul și vom pune acces pe o experiență de izolare bună, distractivă și memorabilă.

Cum se joacă Bingo online și unde găsim operatorii licențiați?

O întrebare cât se poate de firească, mai ales dacă vorbim de cazinouri online licențiate, deoarece ne punem în primejdie banii și datele personale, atunci când alegem jocuri de noroc online. Când vorbim de cele mai bune variații de Bingo online, vă sfătuim să mergeți la cazinourile licențiate consacrate, care datorită experiențelor vaste vă pot oferi, alături de cele mai populare jocuri Bingo, și oferte personalizate.

Nimic nu este mai ușor decât o aventură la Bingo online iar pașii de urmat sunt următorii:

  • Identificați un operator licențiat, cu emblema ONJN la vedere
  • Înregistrați-vă cu un nume de utilizator și o adresă validă
  • Faceți un minim depozit
  • Alegeți varianta de Bingo preferată
  • Vi se va da o carte Bingo sau mai multe, cu numere
  • Trebuie doar să potriviți aceste numere cu cele de pe cărți

Dacă ați obținut modelul dorit de numere, puteți striga Bingo, pentru că ați câștigat. Nu trebuie să urmați apelul pentru Bingo și să marcați singuri numerele, deoarece sistemul automat le va face pentru dvs..

Un alt avantaj la jocul Bingo online este mediul social, care ne lipsește cu desăvârșire în izolarea pentru pandemia Covid 19. Multe jocuri au caracteristici ale camerei de chat unde jucătorii pot schimba strategiile dar și idei generale. Toate chat-urile sunt moderate pentru a se asigura că totul este deasupra bordului. Comentariile necorespunzătoare ar putea duce la refuzarea accesului jucătorilor, astfel încât acesta este întotdeauna un loc prietenos. Jocurile de chat permit jucătorilor să obțină puncte bonus suplimentare prin implicarea și prietenia lor.

Altă versiune de Bingo

Încearcă Bingo Codiv 19

Bingo Covid 19

Bingo în familie, o experiență inedită pe care o puteți aplica chiar și fără bani. Mai mult decât atât, puteți implica și copii iar premiile pot fi orice decideți. Ideea nu este originală dar este genială și dacă nu vreți să aveți momente distractive care vă cheltuie banii, aceasta cu siguranță este una dintre cele mai bune opțiuni pe care le aveți. În poza de mai sus, am arătat un exmplu cum trebuie să arate un Bilet de Bingo Corona Virus, le puteți face manual, după care faceți replica pentru fiecare căsuță în parte și le puneți în bol, pentru extracție. Nu este obligatoriu să urmați textele de îndeaproape, puteți scrie orice doriți. Toată ideea este să ne facem timpul izolat cât mai plăcut și dacă putem implica și membrii familiei în activitățile noastre preferate, cu atât mai bine. Cu alte cuvinte, începeți și scrieți biletele și să ne spunți cine a strigat primul Bingo!

Articole Similare