Elon Musk – cel mai bogat om din lume

Este oficial, Elon Musk este cel mai bogat om din lume! Cum s-a întâmplat acest lucru doar la doi ani depărtare după ce Jeff Bezos, CEO-ul Companiei Amazon a fost desemnat ca și cel mai bogat om de pe planetă? Și unde este Bill Gates în această ecuație și cum a decăzut acesta de pe tronul supremației? Ce au în comun baiatul timid din Africa de sud cu bilioanele de la Tesla și rachetele proiectate să ajungă pe Marte?

Racheta Space X

Racheta Space X

Cine este Elon Musk – biografie scurtă

Născut în 1971, la data de 28 Iunie, Musk a trecut prin faze de copilărie ,,cât se poate de normale’’, agresiune din partea colegilor în anii școlari, interes pentru invenții, divorțul părinților și a vândut un software de joc propriu, numit Blastar, la numai 12 ani. S-a mutat cu studiile în Canada, pentru a evita serviciul militar obligatoriu din țara sa dar și pentru că era mai ușor să dobândească cetățenie americană, dacă deja deținea una canadiană.

A obținut două diplome de licență în economie și fizică și a lansat prima sa companie ZIP 2 Corporation la doar 24 de ani, pe care a vândut-o peste 4 ani la prețul de 307 milioane de dolari în numerar și 34 de milioane de dolari pentru opțiuni pe acțiuni. Din nou, ,,cât se poate de normal’’! Alături de acest geniu a stat fratele său, Kimbal Musk și împreună au reinvestit banii câștigați de pe urma Zip 2 pentru a fonda X.com, o companie de servicii financiare online, pe care noi o cunoaștem astăzi sub numele de Paypal.

În ce domeniu s-a lansat

După ce a vândut și compania X.com la eBay, Musk a fondat a treia companie, Space Exploration Technologies Corporation sau SpaceX, în 2002, cu intenția de a construi nave spațiale pentru călătorii spațiale comerciale. Acesta a primit contracte de la NASA pentru gestionarea transportului de marfă pentru Stația Spațială Internațională – cu planuri pentru transportul astronauților în viitor. Până acum nimic neobișnuit care să ne dea de gândit că Elon Musk este doar un tânăr care vrea să facă bani pe internet!

2012 a fost anul în care a câștigat la Loto, sau mă rog, așa s-a exprimat copilul obișnuit din Africa de Sud care mânca bătaie pe pâine în școlile primare! Pentru noi se traduce ca inovație și istorie momentul în care Musk și SpaceX au lansat racheta Falcon 9 în spațiu cu o capsulă fără pilot Vehiculul a fost trimis la Stația Spațială Internațională cu 1.000 de kilograme de provizii pentru astronauții staționați acolo, marcând prima dată când o companie privată a trimis o navă spațială la Stația Spațială Internațională

Mașina electrică Tesla

Mașina electrică Tesla

Anii ce au urmat au adus atât eșecuri dar și mai multe succese, precum Falcon Heavy, care a fost conceput pentru a transporta încărcături utile imense pe orbită și pentru a servi drept navă pentru misiuni spațiale profunde. Misiunea lui finală și visul din copilărie este colonizarea Planetei Roșii și se pare că toate forțele sunt el.

Proiectul Tesla

Printre rachetele proiectate pentru Marte și contractatele cu NASA, Elon Musk a găsit timp să se dedice unui alt proiect, Tesla Motors, o companie înființată în 2003, dedicată producției de mașini electrice la prețuri accesibile, pe piață, precum și produse pentru baterii și acoperișuri solare. După 5 ani de la deschidere, tesla dezvăluie lumii primul său produs, Roadster, o mașină sport capabilă să accelereze de la 0 la 60 mph în 3,7 secunde, precum și să parcurgă aproape 250 de mile între încărcările bateriei sale litiu-ion.

Tesla a venit cu prototipuri noi, precum Modelul S, care a fost încoronată cu titlul de Mașina anului din 2013 de revista Motor Trend și Model 3, care avea un preț mult mai avantajos decât prima mașina, de numai 35. 000 de dolari. Din cauza unor structurări de management nu tocmai ideale, Musk și-a suflecat din nou mânecile si a preluat frâul, concediind 9% din personal de manageri și lucrând cot la cot cu departamentul de producție, care a rămas intact.

Schimbările au avut un efect pozitiv, cu obiectivie îndeplinite, 5.000 de mașini Model 3 pe săptămână până la sfârșitul lunii iunie 2018 și alte 2.000 de berline Model S și SUV-uri Model X. Au urmat alte modele de mașini electrice, penetrarea pieței online și o nouă companie – The Boring Company, o companie dedicată construirii tunelurilor pentru a reduce traficul stradal. Denumită acum TBC, compania a obținut contracte de milioane de dolari.

În 2018 au plutit câțiva norișori gri deasupra lui Musk și acest lucru s-a datorat unei bombe aruncat pe Tweet, precum ar vrea să preia Compania Tesla în privat, fapt care i-au adus 20 de milioane de dolari amendă și renunțarea la funcția de președinte al consiliului de administrație al Tesla timp de trei ani. În noiembrie 2019, Musk a lansat un nou vehicul Tesla: Cybertruck, primul camionet Tesla. De la dezvelire, Musk a fost văzut de câteva ori plimbându-se în camion, inclusiv într-o noapte la cină la Nobu cu Grimes.

Tesla l-a proiectat le Elon Musk ca și cel mai valoros om de pe pământ

În Decembrie 2019, Compania Tesla s-a apropiat de valoarea de 500 de miliarde de dolari și datorită creșterii stocului și Elon Musk a devenit cea mai bogată persoană din lume, cu o valoare netă de 187 miliarde de dolari. Cu toate acestea, Musk a declarat că este sărac în numerar și nevoit să vândă toate proprietățile fizice pe care le deține. Musk are o lungă istorie în utilizarea propriei sale avere personale pentru a finanța noi proiecte, deoarece a finanțat Tesla și SpaceX după ce a devenit un milionar care gestiona Zip2 și PayPal.

Întrebări frecvente despre Elon Musk

Jocurile de noroc oferite de operatorii offline sunt foarte populare, însă apariția cazinourilor digitale a sporit popularitatea lor, oferind acces mai simplu și rapid. În același timp, dacă în trecut ne puteam bucura numai de câteva variante de joc, acum avem sute de posibilități. Vedeți aici care sunt cele mai frecvente întrebări de la jucătorii români despre casino jocurile online și offline.

🤔 Cine este Elon Musk și cum a început totul?

Elon Musk, pe scurt, este cel mai bogat om din lume la această oră. Născut și crescut în Africa de Sud, Musk este un simplu om care se pare că deține super puteri - genialitate, dedicație, perseverență și ambiție, care l-au făcut să îți atingă visurile din copilărie.

🚀 În ce domeniu s-a lansat prima dată?

Am putea spune că prima afacere a lui Elon Mask a fost Compania ZIP 2, pe care el și fratele său au deschis-o odată cu boom-ul internetului, cu toate acestea trebuie să meționăm ca la vârsta de numai 12 ani, acesta a dezvoltat un software de joc, numit Blastar pe care l-a vândut ulterior.

🚘 Când a luat naștere proiectul Tesla Motors?

Proiectul Tesla a ajuns să fie o Companie în 2003 dar numai după 5 ani de existență, aceasta a livrat primul său produs, Roadster, o mașină sport capabilă să accelereze de la 0 la 60 mph în 3,7 secunde. Compania a avut mai multe suișuri și coborâșuri dar se pare că și-a îndeplinit scopul final.

Articole Similare